Sfinţilor români, voi,
care sunteţi podoaba neamului nostru şi roada lui cea mai de preţ:
mucenici, care aţi murit pentru Stăpânul Hristos; ierarhi, care ne-aţi
păstorit cu sfinţenie; cuvioşi, care v-aţi nevoit ca nişte îngeri în
trup; mărturisitori, care aţi păzit dreapta credinţă; şi voievozi, care
ne-aţi apărat Biserica şi neamul, staţi tari, precum aţi şi stat,
înaintea tronului lui Dumnezeu, rugându-vă cu lacrimi să ne ierte
păcatele şi să ne întoarcă spre toată fapta cea bună.
Noi credem şi mărturisim că voi, sfinţilor care
aţi odrăslit din neamul nostru, sau care aţi venit în aceste părţi
pentru a ne lumina cu viaţa sau cu moaştele voastre, vă rugaţi cu
dragoste pentru noi şi ne sunteţi cel dintâi ajutor în faţa lui
Dumnezeu, şi pentru aceasta ne şi rugăm vouă cu evlavie: păziţi-ne,
împreună cu Maica Domnului, de toate greutăţile şi încercările care se
abat asupra noastră; nu de cele ce sunt îngăduite spre pocăinţă şi spre
întoarcere la Dumnezeu să ne păziţi, sfinţilor, ci de cele care sunt din
răutatea şi invidia vrăjmaşilor noştri văzuţi şi nevăzuţi, şi care sunt
mai presus de puterea noastră. Izbăviţi-ne, aşadar, cu rugăciunile şi
îndurările voastre, de venirea altor neamuri asupra noastră, de războiul
cel dintre noi, de secetă, de cutremur, de foc, de potop, de boală şi
de toate necazurile pe care din cauza răutăţii noastre le pătimim. Că,
iată, cu nenumarate păcate Îl mâhnim pe milostivul Dumnezeu: cu uciderea
de prunci cea cumplită, cu desfrânarea cea ruşinoasă, cu hoţii şi
viclenii şi minciuni, şi îndeobşte cu toată fapta cea rea. Ne-am
îndepărtat sfinţilor, întru totul de Dumnezeu şi de Biserica Sa, şi vă
rugăm acum să cereţi pentru noi iertare de păcate, chip de pocăinţă şi
râvnă pentru toată fapta cea bună. Si să ne întoarceţi la dragoste
pentru Dumnezeu şi pentru Maica Sa şi pentru Biserica cea strămoşească.
Ca nu cumva din pricina noastră să fie hulit Dumnezeu printre neamuri,
ci mai degrabă să fim un neam întru care să se slăvească sfânt numele
Lui. Ca astfel, ridicându-ne la cinstea cea dintâi, să ne închinăm vouă,
iubiţi ai noştri sfinţi români, şi să slăvim pe Dumnezeu cel Unul în
Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.