Conform Martirologiului ieronimian Tit a fost parintele –
trupesc sau sufletesc – al Sfintilor Argeu, Narcis si Marcelin (pomeniți
pe 2/15 ianuarie). Un alt document, Acta Sanctorum, afirma ca
si el a patimit ca martir tot in timpul persecutiei lui Licinius (pe la
2-3 ianuarie 319-324). A fost aruncat in mare, asemenea lui Marcelin,
deoarece a refuzat sa indeplineasca serviciul militar, incompatibil cu
slujirea sa arhiereasca. Dupa cate se pare la el se refera o inscriptie,
pastrata fragmentar, descoperita la Tomis, cu textul “Aici odihneste
martirul lui Hristos si episcopul…”
Numarul martirilor din Tomis este însa mult mai mare, dupa cum aflam
din Martirologii sau din Mineie, dar de multe ori stirile nu sunt
sigure, în ce priveste data si locul patimirii. Presupunem ca multi
dintre ei erau daco-romani. Sa-i rugam sa ceara lui Hristos Domnul,
pentru care au patimit, pacea si mila Sa pentru întreg neamul românesc
de pretutindeni si sa-i cinstim prin cântarea:
„Mucenicii Tai, Doamne, întru nevointele lor, cununile nestricaciunii
au luat de la Tine, Dumnezeul nostru. Ca având taria Ta, pe chinuitori
au surpat, zdro-bit-au si ale dracilor neputincioase îndrazniri. Pentru
rugaciunile lor, mântuieste sufletele noastre” (Troparul glasului 4, la
mai multi mucenici).
Ca episcop al Tomisului, Tit a păstorit locuitorii din Dobrogea timp
de mai mult de zece ani (probabil începând din anul 304), urmându-i
Episcopului Efrem din Tomis, propovăduind creștinismul, catehizând și
botezând o mare parte a populației barbare de la gurile Dunării.
Fiind creștin, episcopul Tit a fost denunțat armatei împăratului
Liciniu, fiind prins de soldații acestuia, chinuit și înecat in Marea
Neagră, rămășițele sale fiind mai apoi luate de către ucenicii săi și de
alți creștini și îngropate în Cetatea Tomisului. Bisericile creștine îl
comemorează în ziua de 3/16 ianuarie.
